Mi-a intrat un fluture în casă, pe fereastră a venit în zbor.
Se agită, dă doar din picioare, și-și rotește ochii lui timizi.
Este mare, delicat, și zace, răsturnat pe spate, pe covor.
Vreau să îl salvez, dar știu prea bine, că, în vară, ei au fost omizi!

N-a rămas o frunză în livadă, au mîncat și parcuri și alei.
Iar acum sînt grațioși și zboară și-s așa plăpînzi și delicați!
Nici nu știu dacă să-mi fie milă, sau să îi răzbun pe pomii mei.
Răzbunarea este inutilă, pe cadavre-n veci să nu călcați!

Totuși simt că ființa asta vie merită să zboare printre flori,
Nu pot eu să îl condamn la moarte, să-l strivesc cu talpa pe covor!
El e un ocean care mă-neacă, e un val imens plin de culori...
Așa că îl iau, îl pun în palmă... și-l arunc în propriul lui zbor!